Turism
RomaniaMaramuresSacelRezervatie → Rezervația Izvorul Albastru al Izei

Rezervația Izvorul Albastru al Izei - Sacel

Frumoasa zonă a Maramureșului este plină de minuni, unele ale naturii, iar altele lucrate de mâna omului, printre frumusețile naturale din această regiune aflându-se și rezervația Izvorul Albastru al Izei.

Rezervația Izvorul Albastru al Izei este considerată a fi zestrea Maramureșului. Sunt 35 de arii protejate în acest județ, iar 17 sunt monumente ale naturii, zona Maramureșului fiind o locație excelentă pentru a descoperi peșteri, chei-stânci unice în Europa, biserici din lemn și muzee încărcate de istorie.

În rezervație apele ce curg de pe munți intră în peștera Izei și ies la suprafață într-o frumoasă pădure de brad într-un izvor de o nuanță albastră-verzui deosebit de frumoasă.


În zona Rezervației Izvorului Albastru al Izei se află și fenomene carstice care se dezvoltă în calcare și sunt situate deasupra cristalinului din munții Rodnei pe linia de țarm din Eocen.

În partea se sus de la izbucul Izei se găsește un defileu ai cărui pereți sunt stâncoși și a căror înălțime ajunge și până la 10 metri, având aspect de canion și fiind cunoscut sub denumirea de Ulița de Piatră.

Rezervația aceasta a fost declarată Rezervație mixtă în anul 1977 și cuprinde totodată și Peștera Izei.

Astfel rezervația mixtă Izvorul Albastru al Izei este întinsă pe o suprafață de 100 de ha și are rolul de a proteja fauna și flora din zonă și frumosul izvor al Izei pentru a-i păstra climatul, peisajul și vegetația.


Link-uri utile recomandate de utilizatori:

Propune si tu un link util: